Drag cititor,
Am iubit dintotdeauna romanele lui Jane Austen. Prin operele scrise și viziunea sa progresistă, echilibrată, despre femeie, ea a deschis o poartă feminismului, militând pentru drepturile femeilor atât de necesare la vremea aceea.
Descrierile sale despre vestimentația purtată de tinerele femei ale sec. al XVIII-lea, comparațiile directe, realiste dintre eroinele sale, femei citite (Elizabeth Bennet) și celelalte personaje feminine, tematica educației regăsită atât de mult în operele sale – toate aceste idei m-au fermecat încă de când eram mică. Cărțile sale prezintă femei puternice, dar sensibile, în același timp. Educate, dar care înțeleg rolul și responsabilitățile pe care le au în familie.
Așa că în momentul în care “Bridgerton” a apărut pentru prima dată la Netflix, am fost mai mult decât încântată. Am crezut inițial că va fi o expunere cinematografică a romanelor lui Jane Austen. Și pentru că eram atât de fascinată de ideea balurilor, care dintotdeauna m-au pasionat, de viața trăită de înalta clasă socială și de povestea de dragoste dintre un prinț încântător și o prințesă, nu am realizat pe moment cât de distructivă ar putea fi urmărirea unui astfel de serial.
Însă pe măsură ce urmăream primul sezon, simțeam tot mai mult că ceea ce urmăresc nu îmi face bine. Îmi plăcea, recunosc. Dar, în același timp, o voce din interior parcă îmi tot spunea că ar trebui să mă opresc din a-l mai viziona. Mă mințeam singură spunând că, sărind peste secvențele nepotrivite pe care nu ar fi trebuit să le vizionez, totul era în regulă. Dar asta ar fi însemnat oricum să nu mă mai uit la jumătate de serial!
Povestindu-i încântată, într-o zi, verișoarei mele despre o secvență superbă, în care personajul principal își mărturisea dragostea față de aleasa inimii lui, ea mi-a spus cu voce caldă, acompaniată de aceeași fermitate: “Draga mea, nu știu cum să-ți spun, dar ceea ce vizionezi tu se numește ‘soft porn’”. “Cum adică ‘soft porn’?”, am reacționat indignată. Și-a luat timp pentru a-mi explica definiția termenului și a încheiat spunându-mi: “Este decizia ta ce faci, dar eu îți spun că serialul la care te uiți îți îmbolnăvește mintea”.
Am fost atât de indignată de tot ceea ce îmi spusese, încât nu am vrut să o cred. În primul rând, serialul prezenta o poveste de dragoste foarte interesantă. În al doilea rând, decorul și vestimentația mă fermecau. Și în al treilea rând, ce putea fi atât de vătămător la un serial?
Mi-a luat ceva timp până când cuvintele ei m-au convins, dar, într-o zi, parcă un gând m-a trăznit. În urmă cu mulți ani de zile, când mi s-a explicat pentru prima dată ce înseamnă pornografia, am luat decizia de a nu viziona niciodată astfel de materiale (filme de groază, de asemenea). Și, prin harul Său, am putut respecta această decizie. Iar acum, ceea ce vizionam era fix ceea ce mi-am promis că nu voi căuta niciodată? Am început să mă documentez și să caut tot felul de informații referitoare la acest subiect și ceea ce am descoperit m-a frapat. Pentru femeie, a viziona ‘soft porn’ este mult mai distructiv decât a viziona pornografie. Femeia este construită pe emoții și o afectează intens, poate inconștient, tot ceea ce se întâmplă în jurul ei. De multe ori, deciziile pe care le ia sunt influențate de emoțiile pe care le simte.
Mi-am reamintit de Eva, când, trăind în Grădina Eden, a fost ispitită de Diavol. Atunci, bineînțeles că el nu i-a spus consecințele păcatului, ci i-a oferit plăcere îmbrăcată în minciună și îndoială. I-a spus că, dacă va mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, i se vor deschide ochii și va fi ca Dumnezeu. A pus la îndoială tot ceea ce îi vorbise Dumnezeu – prin simpla întrebare “oare a zis Dumnezeu?” – și i-a arătat o viață încununată de glorie și faimă. Atunci, pentru că Eva nu mai era în legătură cu Dumnezeu, a mâncat. Și abia apoi a văzut consecințele neascultării ei.
Tot așa se întâmplă și în viața noastră de zi cu zi. Cel rău vine în viața noastră cu tot felul de plăceri și transformă Cuvântul lui Dumnezeu în îndoială. El niciodată nu o să ne fluture în față păcatul. Ar fi prea evident și probabil nu l-am accepta. Așa că îl îmbracă în ceea ce ne face plăcere, pentru ca noi să îl căutăm – în vestimentație cu perle și pietre prețioase, în replici care mai de care mai amoroase și mai încărcate emoțional. Ne minte frumos – și ajungem să credem minciunile lui. Ajungem să credem că dragostea, dacă este pasiune și nu-și poate stăpâni impulsurile sexuale, este dragoste adevărată. Păcatul ajunge să nu ne mai deranjeze, că doar “toată lumea face asta”, și uite așa, decizie după decizie, ne îndepărtăm de Dumnezeu și devenim nuli la vocea sfântă a Tatălui. Ne plângem apoi că nu-L auzim, că doar noi suntem creștini adevărați, și devenim paralizați față de păcat. Îl învinuim și Îl întrebăm de ce nu se mai află lângă noi. Răspunsul este simplu: Dumnezeu respectă deciziile noastre și nu se autoinvită ca un oaspete neinvitat în viața noastră. El vine în viața noastră doar atunci când noi Îl chemăm. Dar El este un Dumnezeu sfânt. Și un Dumnezeu sfânt nu poate veni în locuri nesfinte.
Când am înțeles aceasta, mi-am pus întrebarea: Dacă Isus ar fi lângă mine, m-aș uita la serialul acesta? Iar răspunsul a fost un NU instant. Am avut o conversație sinceră cu mine însămi după ce am înțeles toate aceste lucruri și am luat decizia că nu voi mai viziona serialul acesta, deși îmi place.
Dar pentru mine, a-mi plăcea un lucru nu mai este de ajuns, căci vreau să-L iubesc din inimă pe Isus. Și atunci când iubești pe cineva, nu îl rănești. Iar faptul că cel de lângă tine este fericit te face și pe tine cea mai fericită persoană.
Unii dintre voi, cei care citiți aceste rânduri, s-ar putea să mă judecați pentru mărturisirile făcute. Alții s-ar putea să credeți că sunt mult prea radicală cu deciziile mele și cu modul în care am ales să-mi trăiesc viața. Dacă faci parte dintr-una din aceste categorii, vreau să-ți spun că articolul acesta nu este pentru tine. Ci este pentru aceia care, la fel ca și mine, vor să-și trăiască viața în concordanță cu principiile divine, căutând zilnic, constant, prezența lui Dumnezeu și pacea Sa.
este plină de bunătate
dragostea nu pizmuieşte,
dragostea nu se laudă,
nu se umflă de mândrie,
nu se poartă necuviincios,
nu caută folosul său,
nu se mânie,
nu se gândeşte la rău,
nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
Mă rog ca și tu, și eu să avem parte de o astfel de dragoste.
Binecuvântări cerești!
Cu prețuire,
Autoarea
Nu știu cine ar putea citi acest articol, ca apoi să te judece pentru ceea ce ai scris. Să creadă că ești prea radicală… dacă cineva crede asta despre tine, problema e la acea persoană, nu la tine.
Tu ți, ai dat seama, până la urmă, că Bridgerton nu e un serial ce ar trebui să fie văzut de cineva care își dorește să fie un copil al lui Dumnezeu., lucru cu care sunt complet deacord.
Acum, și dacă nu ți-ai fi dat seama și acest serial ar fi reușit să te îndepărteze de Dumnezeu, tot nu ai fi meritat să fii judecată. Dacă ar fi fost așa, și cineva te-ar fi judecat, l-aș fi întrebat, dacă aș fi putut, ce fel s-ar fi simțit dacă în locul tău ar fi fost cineva mai apropiat.
S-a întâmplat ca oameni pe care îi îndrăgeam, să se îndepărteze de Dumnezeu și m-a durut să aflu acest lucru. Acum, poate aveam nevoie de o astfel de experiență, pentru că până atunci, consideram că dacă cineva cade de la credință, lucrul acesta trebuie tratat cu indiferență, că până la urmă, fiecare își trăiește viața cum vrea.
Când am aflat că oameni pe care i-am cunoscut și pe care îi îndrăgeam, au căzut de la credință, nu am mai putut fi atât de indiferent ci, din contră, am putea, mai bine, să ne rugăm pentru ei, deși, cum scriai și tu, „Dumnezeu respectă deciziile noastre și nu se autoinvită ca un oaspete neinvitat”. Totuși, e mai bine să te rogi pentru astfel de oameni, dacă tot simți nevoia să faci ceva pentru ei, decât să stai indiferent, să îi judeci și, dacă e vorba de cineva cunoscut, să te apuci să trâmbițezi pe social media, despre ce a putut să facă X sau Y.
Ar fi multe de spus, pe baza a ceea ce ai scris aici, iar dacă tot ce am scris aici ar și apărea, cine ți-ar vizita blogul, s-ar trezi că a intrat să citească un articol, ca să constate că poate citi două. Iar dacă ar mai fi vreo câțiva ca și mine, cine știe ce ar ieși.
Concluzie
1 Din tot ce ai scris, înțeleg că e foarte important ca noi, ca și creștini, să avem grijă ce anume alegem să urmărim sau să ascultăm, iar faptul că ne place nu e un criteriu corect de selecție a ceea ce urmărim, ascultăm sau, dece nu, a ceea ce citim, ci trebuie să vedem dacă respectivele lucruri sunt sau nu, în acord cu valorile și principiile noastre.
2 Faptul că te-ai oprit din a viziona ceva, pentru că ai constatat că nu e în acord cu valorile tale, nu e un motiv pentru care să fii judecată ci, din contră, e un motiv pentru care ar trebui să-I mulțumim lui Dumnezeu, că ai putut să rămâi în picioare
3 dacă nu s-ar fi întâmplat așa, tot nu ai fi meritat să fii judecată, ci mai de grabă, să fii purtată în rugăciunile celor care te cunosc, pentru că e dureros să vezi că cineva cade de la credință.